Veşmântul lui este însemnat

Fiecare loc din lume are un spirit păzitor, o forţă ce îl apără în planul nevăzut al spiritului. Romanii i-au spus acestei forţe genius loci. Spiritele înalte ocrotesc nu doar un loc anume, ci şi făpturile ce îl animă. Liceul Onisifor Ghibu are două spirite protectoare.

Pe unul îl ştim şi îl vedem cu toţii, e chiar ilustrul intelectual căruia liceul îi poarta numele. Al doilea protector e o prezenţă mai subtilă, chiar ascunsă, asemeni comorilor. Este din alt plan.

Este Sfântul Nicolae „Făcătorul de minuni”, sfântul blând şi bun, considerat, după faptele sale, ocrotitorul copiilor şi al tinerilor, al călătorilor pe mare, al săracilor şi al celor aflaţi în necaz.

În fiecare an, în 6 decembrie, ziua morţii lui, oamenii îl sărbătoresc în cel mai frumos fel: făcându-şi daruri. Daruri mici, cât să încapă în botine, pe sume modeste, dar făcute din toată inima. Acest sfânt venerat în toată lumea creştină veghează în ascuns şi pe cei ce învaţă sau slujesc în Liceul Onisifor Ghibu.

Într-o mică încăpere destinată odată a fi cabinet de religie, avem surpriza de a descoperi chipul blând şi senin al Sfântului Nicolae. El este redat în limbaj canonic ortodox, adică ne priveşte cu limpezime „faţă către faţă”. Veşmântul lui este însemnat cu cruci, aşa cum îl poartă înalţii ierarhi, ţine Cartea Sfântă în mâna stângă, iar cu dreapta binecuvântează.

Autor: ARGENTINA HORINCAR Foto: FLORIN MIHOCAŞ

Autor: ARGENTINA HORINCAR
Foto: FLORIN MIHOCAŞ

Silueta sa se profilează pe un cer azuriu de dincolo de timp şi spaţiu, străjuind pragul de sus al încăperii. Când intri, te veghează fără să ştii, iar când ieşi, văzându-l, îl porţi în gând şi te laşi însoţit de el până la următoarea întâlnire.

E foarte frumoasă şi benefică prezenţa acestui sfânt într-o şcoală, căci el e acasă în mijlocul copiilor, iar copiii sunt acasă în mijlocul bunătăţii, compasiunii şi forţei sale ocrotitoare. El întrupează capacitatea de a face bine, de a vedea puritatea şi nevinovăţia şi de a înţelege nu doar bunele intenţii, ci şi slăbiciunile sau derapajele celor ce n-au atins vârsta maturităţii.

În sala ascunsă din liceu, acest „cel mai iubit dintre sfinţi” este străjuit de alte două scene cruciale pentru istoria mântuirii: „Schimbarea la Faţă” şi „Răstignirea”. Ele sunt pictate în acelaşi stil curat al canoanelor bizantine, ce marchează clar, cu linii şi culori ferme, faptul că, în orice ipostază, Iisus este axa neclintită a lumii, meridianul ei zero.

Prin forţa acestor trei imagini sacre, încăperea obscură rămâne un loc ce continuă, chiar nevăzut fiind, să-şi reverse forţa spirituală asupra liceului şi asupra celor ce-l însufleţesc.